Dr Adrian Racu, medic specialist Chirurgie plastica, microchirurgie reconstructiva si estetica, este unul dintre cei mai bine cotati chirurgi plasticieni din Romania, absolvind cursurile Facultatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din Bucuresti.
În urma examenului național de rezidențiat, Dr. Racu a ales să se specializeze în Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă și Estetică, având cel mai mare punctaj din cadrul acestei specialități.
În timpul programului de rezidențiat, s-a perfecționat alături de profesioniști de top din domeniu, în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București – una dintre cele mai prestigioase clinici de specialitate din țară, dar și în centre universitare precum Spitalul Universitar de Urgență Elias și Spitalul Universitar de Urgență Floreasca.
In domeniul privat, unde si a concentrat intreaga activitate, acesta colaboreaza cu cele mai de incredere clinici din Bucuresti. In acest sens, dr Adrian Racu s a perfectionat alaturi de cei mai cunoscuti chirurgi esteticieni din Romania si din strainatate, participand alaturi de acestia la o varietate de interventii chirurgicale de remodelare a fetei si a corpului.
Datorită permanentei preocupări pentru perfecționare, Dr. Racu a participat la numeroase stagii și congrese naționale și internaționale de specialitate, fiind la curent cu toate noutațile care apar în domeniu, atât în sfera chirurgiei estetice, cât și a procedurilor non-chirurgicale.
În prezent, dr. Racu a ales să își concentreze activitatea profesională în mediul privat, unde realizează operații estetice cu rezultate excelente. Experiența acumulată pe parcursul perioadei de pregătire se reflectă în varietatea de proceduri pe care le realizează și a tehnicilor pe care le-a perfecționat și pe care le utilizează.
Prin folosirea exclusivă a produselor de înaltă calitate, aprobate FDA, utilizarea aparaturii de ultimă generație și a tehnicilor chirurgicale moderne, dr. Adrian Racu pune siguranța și satisfacția pacienților săi pe primul loc, reușind să obțină cele mai bune rezultate pe baza dorințelor și nevoilor individuale ale acestora.
Folosește formularul de contact pentru a ne trimite un mesaj!
Setările de confidențialitate
Gestionați preferințele de consimțământ
Necesară
Analize
Videoclipuri încorporate
Tipuri de fonturi Google
Marketing